Reflexoterapia
Reflexoterapia
Un vechi proverb chinez spune: “surâsul vine de la picioare”. Buni cunoscători ai secretelor medicinei alternative, chinezii descoperiseră că în tălpi sunt proiectate toate organele corpului. Masând aceste zone, aceştia vindecau boli cu rezultate uimitoare.
Principiul pe care se bazează reflexoterapia este simplu: fiecărui organ îi corespunde un punct reflex pe corp.
Când unul dintre organe este afectat de o boală, punctul său reflex semnalează problema – în zona respectivă se depun toxine care pot fi înlăturate prin masaj. Circulaţia sângelui va redeveni normală, iar organul afectat va fi din nou sănătos. Punctele reflexe sunt cel mai bine definite la nivelul mâinilor şi picioarelor.
Specialiştii în reflexoterapie spun că este nevoie de serii a câte 10-20 de şedinţe cu durata de 15-30 minute în care să-ţi maseze punctele respective şi îţi pot lua durerea cu mâna, la propriu.
Scopul reflexoterapiei
Principalul scop al reflexoterapiei constă în eliminarea toxinelor şi în stimularea funcţiilor întregului organism.
Talpa piciorului – una dintre zonele în care se află cele mai multe puncte reflexe – este de fapt o hartă a întregului corp. Creierul, ochii, urechile, glanda tiroidă, plămânii, ficatul, stomacul, pancreasul, duodenul, rinichii, vezica urinară, colonul, ovarele – toate au câte un punct reflex corespondent în talpă.
Reflexoterapeuţii masează aceste puncte şi astfel previn sau, după caz, tratează diversele afecţiuni ale acestor organe.
Primele şedinţe de reflexoterapie pot fi dureroase, există chiar momente când masajul devine de nesuportat. Experţii spun că asta se întâmplă din cauză că începe eliminarea toxinelor acumulate de-a lungul anilor. După câteva şedinţe însă, durerea va scădea în intensitate, vor rămâne dureroase doar acele puncte reflexe care corespund organelor cu probleme.
Reactii adverse legate de reflexoterapie
Este posibil să apară şi anumite reacţii adverse în timpul terapiei: ameţeli, greaţă, stare de oboseală, febră, erupţii cutanate, urini mai colorate, transpiraţii abundente şi urât mirositoare. Dar aceste manifestări sunt normale în procesul de eliminare a toxinelor şi tranzitorii.
Afecţiunile care beneficiază de pe urma reflexoterapiei sunt: stresul, insomnia, depresia, reumatismul cronic degenerative, artritele de diverse cauze, sciatica, litiaza renală sau biliară, impotenţa, frigiditatea, gastrita, ulcerul gastric sau duodenal, hemoroizii, variaţiile de tensiune, astmul, bronşitele, rinitele, sinuzitele, disfuncţiile tiroidiene, dereglările ciclului menstrual, tulburări legate de menopauză, osteoporoza, obezitatea, diabetul, etc.
Contraindicatii ale reflexoterapiei
Există câteva contraindicaţii ale reflexoterapiei: femeile însărcinate, persoanele care prezintă diferite hemoragii, cele care au răni la nivelul tălpii piciorului sau varice inflamate sau rupte, bolnavii cu afecţiuni psihice nu pot beneficia de această terapie.
Specialiştii recomandă ca, pe toată durata tratamentului, să se evite consumul de cafea, tutun si alcool şi să se consume 1,5-2 litri de lichide pe zi (apă sau ceaiuri de plante). O oră înainte şi după masaj nu se mănâncă. De asemenea, terapia dă rezultate mai rapide dacă este combinată cu un regim alimentar sănătos.
Pentru mai multe servicii oferite de Centrul de Recuperare Medicala si Medspa Equilibrium va rugam dati click aici.